Ce n-aș face pentru ei ?
Aș urni din locuri munții,
S-ar cutremura cărunții,
Doar să știu că-s bine ei… !!!
Ce n-aș face pentru ei ?
Mi-aș curma în noapte somnul,
Doar să mi-i păzească Domnul,
De ce-i rău, … nu știe ei … !!!
Ce n-aș face pentru ei ?
Aș păzi la căpătâie,
Somnul lin ca să le fie,
Astfel, – liniștită eu…
25.06.2023
(Inspirată din povestea de viață a unui OM)
Am neliniște în suflet,
Îmi doream să am iubire,
Dar împrăștiată-n lume,
N-a ajuns până la mine.
Poate am cerut prea multe,
Și-am primit răspunsul „nu”.
De-o să merit recompense,
Sigur o vei ști doar tu…
Pentru că le știi pe toate,
Și chiar știi cum e mai bine,
Eu n-am vrut decât iubire,
Dar vezi, nu e pentru mine…
Nu credeam s-ajung povară-ți,
Umerilor obosiți,
Cred că-ți mai aduci aminte,
Te-am rugat să mă eviți.
Iartă, de-ți sunt greutate,
Nu doresc să te provoc,
Tot ce mi-aș dori acuma,
Doar din suflet să te scot…
N-aș fi vrut să-ți fiu potrivnic,
Dar vezi,… sunt prea grea în toate,
Ia-mi din suflet cât se poate
Și aruncă hăt departe…
Să eliberez tot greul,
Ca să-mi pot lua avânt,
Și-aș stopa acolo … unde,
Liniștea e de argint,
Unde gândurile toate,
Pot să facă șezătoare,
Și să țese pe-ndelete,
Dulci povești seara-n răcoare…
Cum stau în ciupici pe prispă,
Într-o dulce-mbrățișare,
Însă zgomotul din crânguri,
Mă trezește din visare…
Singură-n, seara de toamnă,
doar cu gândurile mele,
Nu-mi găsesc rostul în lume,
Nu mai am nici o putere.
Goală sunt pe dinăuntru
Și de lacrimi sunt secată,
Cu ce am greșit eu Doamne,
Îmi simt inima uscată.
Și te voi scuti de toate,
Nu îți voi mai fi povară,
Voi pleca cât mai departe,
Viața îți va fi ușoară …
Mă voi arunca-n înalturi.
Tu să mă culegi din stele,
Îmi doream umăr de sprijin,
Dar e-mpovărat de vreme …
Mă voi contopi cu marea,
Mă voi contopi cu cerul,
Nu voi ști de nepăsare,
Nu voi ști nici de durere,
Pradă gândurilor mele, –
Căci doar ele-mi sunt aproape,
Chiar și-atunci când îmbrâncită,
Mă îndeamnă mai departe …
Hai că după dunga neagră,
sigur albă iar urmează,
Și mă poticnesc prin viață,
Fără să mai am vreo vlagă…
Tu așează-te aproape
Și cuprinde-mi umbra fină,
Gândurile îmi citește,
Adu-mi un pic de lumină…
08.06.2023
N-o să te-ntreb de-ți este dor de mine,
Tu singur într-o zi o să- nțelegeți,
Căci nu poți defini cu „fericire”,
Când caractere nu se potrivesc.
Am fost un timp un fel de marionetă,
Îți convenea, în fine, … presupun,
Să joc pân la final a ta scenetă,
Dar viața – ntregă nu pot să-mi consum,
Mă joci pe degete, de parcă-aș fi o cheie
Și te consideri net superior,
Eu înțeleg că nu-s decât femeie,
Dar crede-mă, să iau decizii, pot.
Și să mă pierd – eu pot – în lumea mare,
Căci aripi dau în muguri și îmi cresc,
Sper doar cândva să nu te doară,
De-o fi târziu, – n-o să compătimesc …
08.06.2023
Am alergat după iluzii
O viață-ntreagă și-am greșit,
Tot ce credeam a fi temeinic,
A fost doar castel de nisip.
Am investit cu sentimente,
Cu dăruire și trăiri,
Dar nu au fost suficiente,
Că să câștigi, te faci martir.
Nu cer nimica de la oameni,
Greșeala mea c-am fost credul,
E vina mea-n totalitate,
Sunt conștient și mi-o asum.
N-o să-nțelegeți niciodată,
E evident, căci n-aveți cum,
Căci doar atunci când treci prin toate,
Îți simți pantofii grei în drum.
Sunt lucruri ce nu pot fi spuse,
Dureri ce macină în timp,
Nu poți să faci cale întoarsă
Și te consumi definitiv …
07.06.2023
P.S: Știu că cineva se va regăsi în aceste rânduri, e timpul să facem temele pentru acasă ….
Sunt fluture,
M-așez pe-o floare
Și savurez a ei licoare,
Căci până-n seară mă voi stinge,
Făr-să cunosc ziua de mâine,
Deci învățați să prețuiți,
Nu pierdeți ceea ce iubiți,
Cât aveți zile pe pământ,
Sorbiți nectar la infinit …
eu într-o zi am învățat,
atât cât aripile-mi bat,
Să zbor avan din floare-n floare,
s-admir pieziș orice culoare,
să sorb nectarul din stamine
și să mă bucur de lumină…
07.06.2023
cad ploi peste flori,
te chem inapoi
din vânt și furtuni.
ce poți să aduni?
Cad ploi peste noi,
în suflete goi,
ne pierdem în timp,
fără anotimp.
Și ning pe cărări,
atâtea visări,
pierdute de noi,
prin vânturi și ploi ….
07.06.2023
Decupează dintr-o carte cuvinte
cu care să formulezi definiții,
Și vezi cum dintr-un rest de prietenie,
N-a rămas decât litere.
Haotic încurcate,
care n-au nici un sens,
Vino să descurcăm ițele,
acestui pact ne-nțeles, …
mă considerai frate,
deși… eu aș fi ales,
O altă filă din carte,
o altă frază aș fi cules,
din toată această învălmășeală
neînțeleasă, aș fi dat naștere
acestei iubiri năvalnice,
izbucnite din sentimente
ce demult mocnesc,
ce pătrund prin vene,
fierb și stârnesc,
avalanșe de emoții necunoscute,
ce-ți învăluie sufletul,
precum o năframă,
stârnind fiorii reci,
ce-i simți până-n măduva oaselor,
apoi răbufnesc…
și cu o forță imensă
îți dă în clocot sângele,
ce îți inundă obrajii,
într-un val de căldură
inexplicabilă…
Sunt fiorii dragostei,
ce-ți cuprind întreaga făptură,
ești fericită și totuși reținută
și tremuri de emoții,
de frica unui nou sentiment,
necunoscut parcă
și totuși știut,
ascuns în pieptul tău fraged,
într-un amurg,
consumat mai demult…
Destăinuie-mi doar mie
spovedania sentimentelor tăinuite
în străfundurile inimii…
Știu că ai purtat mereu,
un colț de primăvară,
în sufletul tău,
prefăcut într-o grădină,
Acolo ai sădit ghiocei,
cele mai pure flori,
aidoma acelui sentiment,tăcut
și totuși vulcan ne-ntrerupt,
de emoții, trăiri,
de frici, de necunoscut …
acolo ai adunat,
toată căldura verii,
miros de pin și de brad,
ce-n amurguri reci,
îți mai ținea de cald,
ai cules șoaptele iubirii,
împrăștiate de vânt pe alei,
în seri răcoroase,
și-n dimineți, –
parfum dulceag-din flori de tei…
Lasă-te ridicată în brațe,
Și spune-mi să știu doar eu,
Spovedania sentimentelor tale,
și pentru păcatul greu
te condamn la iubire, în veci,
pentru tăiniurea sentimentelor
din sufletul tău,
În timp ce al meu,
flămând de iubire,
a ținut post greu,
fără tine.
Am să-ți spun la ureche
cele 10 porunci
și te voi pedepsi
cu cele mai grele canoane,
de mine să nu poți să fugi…
și în fiece primăvară,
îți vor ajunge la ureche
șoaptele cele mai dulci,
Și îmi vei fi Femeie,
Te voi însărcina,
să-mi naști copii,
Să-i porți sub inimă,
cum tu mai bine știi…
și să știi că nu va fi ușor,
dar promit că la greu,
îți voi fi sprijin mereu…
Și-am să te mai pedepesc
să-i alinți și să-i crești,
Și cea mai pură iubire,
să le dăruiești.
Și cea mai grea povară va fi,
alături de mine să îmbătrânești,
să-ți vezi și nepoții
sub soare cum cresc…
Și-apoi la umbra unui nuc bătrân,
într-o toamnă târzie,
vom colora apusul cu frunze de vie,
ruginii și seci,
căzute în serile reci,
apoi,
vom căuta printre foi,
ce-a rămas din prietenia noastră,
trăită în doi,-
acum ceva timp ,
rămas în urmă de noi…
de copilărie, de fluturi,
de ploi, de toate aceste ninsori,
ce vin după noi,
și se-așează în pletele moi…
Și-alături vom adormi
de iarna bătrână,
când se va face târziu,
ținându-ne de mână…
Mâini seci,
pleoape reci,
Și-amurguri tot mai reci…
22.05.2023
Poezie Vis si Dor 