Spovedania unui bărbat

Decupează dintr-o carte cuvinte
cu care să formulezi definiții,
Și vezi cum dintr-un rest de prietenie,
N-a rămas decât litere.
Haotic încurcate,
care n-au nici un sens,
Vino să descurcăm ițele,
acestui pact ne-nțeles, …
mă considerai frate,
deși… eu aș fi ales,
O altă filă din carte,
o altă frază aș fi cules,
din toată această învălmășeală
neînțeleasă, aș fi dat naștere
acestei iubiri năvalnice,
izbucnite din sentimente
ce demult mocnesc,
ce pătrund prin vene,
fierb și stârnesc,
avalanșe de emoții necunoscute,
ce-ți învăluie sufletul,
precum o năframă,
stârnind fiorii reci,
ce-i simți până-n măduva oaselor,
apoi răbufnesc…
și cu o forță imensă
îți dă în clocot sângele,
ce îți inundă obrajii,
într-un val de căldură
inexplicabilă…
Sunt fiorii dragostei,
ce-ți cuprind întreaga făptură,
ești fericită și totuși reținută
și tremuri de emoții,
de frica unui nou sentiment,
necunoscut parcă
și totuși știut,
ascuns în pieptul tău fraged,
într-un amurg,
consumat mai demult…
Destăinuie-mi doar mie
spovedania sentimentelor tăinuite
în străfundurile inimii…
Știu că ai purtat mereu,
un colț de primăvară,
în sufletul tău,
prefăcut într-o grădină,
Acolo ai sădit ghiocei,
cele mai pure flori,
aidoma acelui sentiment,tăcut
și totuși vulcan ne-ntrerupt,
de emoții, trăiri,
de frici, de necunoscut …
acolo ai adunat,
toată căldura verii,
miros de pin și de brad,
ce-n amurguri reci,
îți mai ținea de cald,
ai cules șoaptele iubirii,
împrăștiate de vânt pe alei,
în seri răcoroase,
și-n dimineți, –
parfum dulceag-din flori de tei…

Lasă-te ridicată în brațe,
Și spune-mi să știu doar eu,
Spovedania sentimentelor tale,
și pentru păcatul greu
te condamn la iubire, în veci,
pentru tăiniurea sentimentelor
din sufletul tău,
În timp ce al meu,
flămând de iubire,
a ținut post greu,
fără tine.
Am să-ți spun la ureche
cele 10 porunci
și te voi pedepsi
cu cele mai grele canoane,
de mine să nu poți să fugi…
și în fiece primăvară,
îți vor ajunge la ureche
șoaptele cele mai dulci,
Și îmi vei fi Femeie,
Te voi însărcina,
să-mi naști copii,
Să-i porți sub inimă,
cum tu mai bine știi…
și să știi că nu va fi ușor,
dar promit că la greu,
îți voi fi sprijin mereu…
Și-am să te mai pedepesc
să-i alinți și să-i crești,
Și cea mai pură iubire,
să le dăruiești.
Și cea mai grea povară va fi,
alături de mine să îmbătrânești,
să-ți vezi și nepoții
sub soare cum cresc…
Și-apoi la umbra unui nuc bătrân,
într-o toamnă târzie,
vom colora apusul cu frunze de vie,
ruginii și seci,
căzute în serile reci,
apoi,
vom căuta printre foi,
ce-a rămas din prietenia noastră,
trăită în doi,-
acum ceva timp ,
rămas în urmă de noi…
de copilărie, de fluturi,
de ploi, de toate aceste ninsori,
ce vin după noi,
și se-așează în pletele moi…
Și-alături vom adormi
de iarna bătrână,
când se va face târziu,
ținându-ne de mână…
Mâini seci,
pleoape reci,
Și-amurguri tot mai reci…
22.05.2023

3 iunie 20233 iunie 2023 de Ana Țărnă (anushka82) 6 comentarii